19-20 // E5 // LOCUINȚĂ ÎN PĂDURE
Abordarea
temei
Al cincilea exercițiu încheie studiul spațial realizat pe parcursul anului I – caracteristici și relații spațiale (tema 1), tipologii spațiale (tema 2), relația spațiu-structură (tema 3), dimensiunea vrtical-diagonală, relația spațial-structurală cu panta, dar și relația spațial-funcțională (tema 4), reluând și aprofundând relația stațiu-structură-funcțiune și adăugând tema locului – perimetrul larg al Școlii de la Bunești, una dintre cele trei poieni ale viitorului său campus extins. Deși tema viza un anumit loc, cu o anumită încărcătură, în condițiile inedite în care acest exercițiu s-a desfășurat – integral cu atelierul mutat în spațiul virtual și cu interdicție totală de deplasare –, lipsa contactului direct cu locul și a lucrului in situ ne-a oferit altfel de întinderi de străbătut și explorat.
Ni s-a părut mai roditoare așezarea într-un loc care nu era unul palpabil, clar și obiectiv, ci mai degrabă intuit, recompus și modelat prin imaginația fiecăruia dintre studenți și a fiecăruia dintre noi. Un loc pe care îl afli, îl înțelegi și îl luminezi pe măsură ce se înfiripă proiectul, care crește împreună cu proiectul și devine unul și același lucru cu acesta. A creiona o casă și a creiona un loc: deodată sau pe rând, revenind în permanență asupra celuilalt, apropiindu-le, împreunându-le și măsurându-le împlinirea doar prin forța prin care se confirmă reciproc. Pornesc prin a fi două elemente distincte, două interogații, dar se suprapun ușor, ușor, până se contopesc și ajung să fie unul singur, de-abia atunci adevărat și credibil. Privind astfel, depărtarea (fizică) de Bunești nu a mai fost un obstacol, ci o șansă de a gândi începutul proiectului din aces unghi. Locul cunoscut prin ceea ce îl precede și îl anticipează; prin ceea ce îl înconjoară și deci îl descoperă; prin povestea sa, nu prin el însuși.
Al cincilea exercițiu încheie studiul spațial realizat pe parcursul anului I – caracteristici și relații spațiale (tema 1), tipologii spațiale (tema 2), relația spațiu-structură (tema 3), dimensiunea vrtical-diagonală, relația spațial-structurală cu panta, dar și relația spațial-funcțională (tema 4), reluând și aprofundând relația stațiu-structură-funcțiune și adăugând tema locului – perimetrul larg al Școlii de la Bunești, una dintre cele trei poieni ale viitorului său campus extins. Deși tema viza un anumit loc, cu o anumită încărcătură, în condițiile inedite în care acest exercițiu s-a desfășurat – integral cu atelierul mutat în spațiul virtual și cu interdicție totală de deplasare –, lipsa contactului direct cu locul și a lucrului in situ ne-a oferit altfel de întinderi de străbătut și explorat.
Ni s-a părut mai roditoare așezarea într-un loc care nu era unul palpabil, clar și obiectiv, ci mai degrabă intuit, recompus și modelat prin imaginația fiecăruia dintre studenți și a fiecăruia dintre noi. Un loc pe care îl afli, îl înțelegi și îl luminezi pe măsură ce se înfiripă proiectul, care crește împreună cu proiectul și devine unul și același lucru cu acesta. A creiona o casă și a creiona un loc: deodată sau pe rând, revenind în permanență asupra celuilalt, apropiindu-le, împreunându-le și măsurându-le împlinirea doar prin forța prin care se confirmă reciproc. Pornesc prin a fi două elemente distincte, două interogații, dar se suprapun ușor, ușor, până se contopesc și ajung să fie unul singur, de-abia atunci adevărat și credibil. Privind astfel, depărtarea (fizică) de Bunești nu a mai fost un obstacol, ci o șansă de a gândi începutul proiectului din aces unghi. Locul cunoscut prin ceea ce îl precede și îl anticipează; prin ceea ce îl înconjoară și deci îl descoperă; prin povestea sa, nu prin el însuși.
Desfășurarea exercițiului
Proiectul a început nu doar din perspectiva locului și a temei de proiect, ci și din cea a subiectelor considerate de noi fundamentale în anul I, care preced (și justifică) programa. Am propus studenților un teritoriu mai amplu al zonei de dealuri – un posibil peisaj construit al satelor din Argeș, Dâmbovița, Buzău, Olt, Gorj, permițându-ne să ne uităm și mai departe, către sate din Bărăgan sau chiar Dobrogea –, și o serie de case diverse pe care le-am ales din același teritoriu mai larg al unei zone de dealuri – conace, cule, case de târgoveți, sau simple case de țară, case de sine stătătoare, case care își strâng substanța din mai multe părți și apoi o coagulează în lumi centrate în povestea fiecăreia dintre ele –, ca subiect de studiu în primele săptămâni.
În prezența deja construită a școlii de la Bunești, ne-a mai interesat lucrul cu materialul și căutarea naturii sale firești, în structuri simple, curate, de asemenea autonome. Explorarea materialului sau chiar experimentarea cu acesta, fie lemn, pământ sau cărămidă arsă, se face încercându-se calitățile specifice fiecăruia în parte, care nasc structuri și spații pe măsură. Este un mod de a construi care se preocupă de relația material-construcție structură, căutând, aproape didactic, să recupereze sensul unei normalități de a face lucrurile.
Am privit succint la noțiuni precum „loc”, „școală”, „locuire”, „model”, care toate au fost subiecte de discuții, analize și studii în atelier și au contat în orientarea și structurarea proiectului, devenind fiecare din ele câte un strat al unui context bogat și dens în care proiectul s-a așezat și amprentat pe parcursul său.
Adelina Marin
“De îndată ce pășim în locuința profesorului ale cărei ziduri loiale nu trădează secretele sale, curiozitatea noastră este hrănită de trepte care se furișează ademenitor după colț, șerpuind până în adâncuri, de coridoare și de cotloane ce tânjesc a fi descoperite. Nu putem decât gusta din complexitatea casei printr-o deschizătură timidă a ușii care dezvăluie aproape întotdeauna o alta. Hazul acesteia se imprimă și în exterior prin structurile metalice diafane, parcă agățate de zidurile robuste ale volumului principal.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
“De îndată ce pășim în locuința profesorului ale cărei ziduri loiale nu trădează secretele sale, curiozitatea noastră este hrănită de trepte care se furișează ademenitor după colț, șerpuind până în adâncuri, de coridoare și de cotloane ce tânjesc a fi descoperite. Nu putem decât gusta din complexitatea casei printr-o deschizătură timidă a ușii care dezvăluie aproape întotdeauna o alta. Hazul acesteia se imprimă și în exterior prin structurile metalice diafane, parcă agățate de zidurile robuste ale volumului principal.”
Raluca Dumitrescu
“Proiectul meu și-a avut ca punct de plecare realizarea unei locuințe, într-un luminiș din poiana II de la Bunești, pentru un profesor și familia sa. Acest lucru m-a făcut să-mi doresc să realizez un cumul de spații care se încheagă precum un fagure de-a lungul unui vestibul de tip pâlnie, un spațiu care se întoarce în sine. Pentru mine, momentul aducerii împreună a tuturor membrilor familiei în jurul unei mese a fost expresia unui loc ideal de luat masa și astfel am ales să dau forță acestui spațiu printr-o organizare pe două registre, un spațiu exterior, mai public, în care se adună profesorul cu elevii săi, și unul interior, privat, dedicat profesorului și familiei sale.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
“Proiectul meu și-a avut ca punct de plecare realizarea unei locuințe, într-un luminiș din poiana II de la Bunești, pentru un profesor și familia sa. Acest lucru m-a făcut să-mi doresc să realizez un cumul de spații care se încheagă precum un fagure de-a lungul unui vestibul de tip pâlnie, un spațiu care se întoarce în sine. Pentru mine, momentul aducerii împreună a tuturor membrilor familiei în jurul unei mese a fost expresia unui loc ideal de luat masa și astfel am ales să dau forță acestui spațiu printr-o organizare pe două registre, un spațiu exterior, mai public, în care se adună profesorul cu elevii săi, și unul interior, privat, dedicat profesorului și familiei sale.”
Alexandru Mihălescu
“Protejată de vegetația din împrejurimi, locuința propusă adăpostește familia unui meșter olar, care se ocupa de inițierea tinerilor care ajung la Bunești în arta modelarii lutului. Materialele folosite în construirea casei – paiantă la parter și lemn la etaj – se ajută reciproc, acestea fiind așezate în asa fel încât să ofere claritate structurii. Înăuntru, camerele destinate lucrului se intersectează cu zona de locuit, acestea reușind să formeze un întreg, „învârtindu-se” în jurul unei sobe centrale, care emană căldură.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
“Protejată de vegetația din împrejurimi, locuința propusă adăpostește familia unui meșter olar, care se ocupa de inițierea tinerilor care ajung la Bunești în arta modelarii lutului. Materialele folosite în construirea casei – paiantă la parter și lemn la etaj – se ajută reciproc, acestea fiind așezate în asa fel încât să ofere claritate structurii. Înăuntru, camerele destinate lucrului se intersectează cu zona de locuit, acestea reușind să formeze un întreg, „învârtindu-se” în jurul unei sobe centrale, care emană căldură.”
Andrei Dobriță
“Abordând tema unei arhitecturi introvertite, a întoarcerii către sine, a unor spații ce gravitează în jurul unei curți interioare, și adăpostind atât căminul, cât și atelierul de lucru ale unui profesor întemeietor al Școlii de la Bunești, locuința propusă este fundamentată pe ideea ,,aducerii împreună”: pe de o parte, o alăturare a unor spații înlănțuite, cu funcțiuni diferite, ce se deschid către nucleul casei și, pe de altă parte, o armonioasă conviețuire în ,,miezul” locuinței între familia profesorului și studenții invitați la cursurile pedagogului.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
“Abordând tema unei arhitecturi introvertite, a întoarcerii către sine, a unor spații ce gravitează în jurul unei curți interioare, și adăpostind atât căminul, cât și atelierul de lucru ale unui profesor întemeietor al Școlii de la Bunești, locuința propusă este fundamentată pe ideea ,,aducerii împreună”: pe de o parte, o alăturare a unor spații înlănțuite, cu funcțiuni diferite, ce se deschid către nucleul casei și, pe de altă parte, o armonioasă conviețuire în ,,miezul” locuinței între familia profesorului și studenții invitați la cursurile pedagogului.”
Ioana Metescu
“Așezată în ultima poiană, locuința se ridică asemenea unui punct de observare peste pădure, întinzându-se peste aceasta, parcă pentru a zări mai bine în lungul drumului, ce se desfășoară pe alocuri mai îndrăzneț sau mai firav, urmându-și ușor cursul spre poiana mamă. Clădirea parcă încearcă să facă primul pas în exteriorul ei, dând startul unei noi perioade de construire între cele două puncte de început și final, cuprinzând între ele tot ce urmează să fie ridicat în viitor și oferind o senzație de protecție. Astfel, dacă ajungi să te rătăcești cumva, nu ai decât să ridici privirea și să zărești fie vârful acestei locuințe aducându-te pe drumul cel bun, fie un fir ușor de fum ce iese pe horn liniștit, invitându-te acasă.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
“Așezată în ultima poiană, locuința se ridică asemenea unui punct de observare peste pădure, întinzându-se peste aceasta, parcă pentru a zări mai bine în lungul drumului, ce se desfășoară pe alocuri mai îndrăzneț sau mai firav, urmându-și ușor cursul spre poiana mamă. Clădirea parcă încearcă să facă primul pas în exteriorul ei, dând startul unei noi perioade de construire între cele două puncte de început și final, cuprinzând între ele tot ce urmează să fie ridicat în viitor și oferind o senzație de protecție. Astfel, dacă ajungi să te rătăcești cumva, nu ai decât să ridici privirea și să zărești fie vârful acestei locuințe aducându-te pe drumul cel bun, fie un fir ușor de fum ce iese pe horn liniștit, invitându-te acasă.”
Larissa Danci
“Îndreptată spre poiană, nu prea departe de drumul acum devenit principal, casa celor doi profesori de literatură își confirmă prezența cu aspectul ei trainic și solid, ce inevitabil dă vârstă locului neatins până acum. Strânsă, adunată, plină de amintiri și de trăiri, un labirint fixat în amintirea copiilor care nerăbdători se întorc acolo an de an, casa pare că este redescoperită în fiecare vară. În micul pavilion – agățat parcă de casă – este adăpostită masa la care sunt primiți tinerii pentru prelegerile restrânse din fiecare săptămână. Ridicat din grădina stufoasă, umplută de vegetație bogată, pavilionul luminează tainic printre arbuștii și florile dese, când, în urma discuțiilor, tinerii mai zăbovesc puțin, gustând din spațiul nederanjat de altceva decât de tabloul naturii.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
“Îndreptată spre poiană, nu prea departe de drumul acum devenit principal, casa celor doi profesori de literatură își confirmă prezența cu aspectul ei trainic și solid, ce inevitabil dă vârstă locului neatins până acum. Strânsă, adunată, plină de amintiri și de trăiri, un labirint fixat în amintirea copiilor care nerăbdători se întorc acolo an de an, casa pare că este redescoperită în fiecare vară. În micul pavilion – agățat parcă de casă – este adăpostită masa la care sunt primiți tinerii pentru prelegerile restrânse din fiecare săptămână. Ridicat din grădina stufoasă, umplută de vegetație bogată, pavilionul luminează tainic printre arbuștii și florile dese, când, în urma discuțiilor, tinerii mai zăbovesc puțin, gustând din spațiul nederanjat de altceva decât de tabloul naturii.”
Alexandru Ferenț
“Aflată în poiana IV, locuința profesorului se împarte în două părți importante, care sunt divizate pe cele două etaje. La parter, se află spațiile dedicate locuirii familiei profesorului, iar la etaj se află spațiile care sunt menite studiului și ocupațiilor pe care profesorul le are în cadrul școlii. Astfel, la etaj, spațiile dispuse longitudinal pot fi străbătute atât prin spațiul intermediar al prispei, cât și direct, cu ajutorul golurilor care le unesc și care permit privirii să parcurgă toate încăperile. Există o sală menită cursurilor, dar și o bibliotecă la care au acces studenții ori de câte ori aceștia au nevoie. În capătul prispei, se află biroul profesorului, un spațiu destinat activităților acestuia. Toate aceste spații relaționează cu poiana prin trei scări: două exterioare și una interioară, care unește locuința privată a profesorului cu biroul acestuia.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
“Aflată în poiana IV, locuința profesorului se împarte în două părți importante, care sunt divizate pe cele două etaje. La parter, se află spațiile dedicate locuirii familiei profesorului, iar la etaj se află spațiile care sunt menite studiului și ocupațiilor pe care profesorul le are în cadrul școlii. Astfel, la etaj, spațiile dispuse longitudinal pot fi străbătute atât prin spațiul intermediar al prispei, cât și direct, cu ajutorul golurilor care le unesc și care permit privirii să parcurgă toate încăperile. Există o sală menită cursurilor, dar și o bibliotecă la care au acces studenții ori de câte ori aceștia au nevoie. În capătul prispei, se află biroul profesorului, un spațiu destinat activităților acestuia. Toate aceste spații relaționează cu poiana prin trei scări: două exterioare și una interioară, care unește locuința privată a profesorului cu biroul acestuia.”
Amina Alchihabi
“În poiana IV, Școala Ermitaj, se ascunde sub umbra unui copac casa cu două fețe. Aceasta este formată din două volume distincte unite printr-o curte. Primul volum adăpostește atelierul de prelucrarea lemnului, dulgherie și sculptură, iar cel de-al doilea este acasă pentru cinci studenți. Deși masivitatea pereților din pământ bătătorit păstrează acțiunea în spațiul casei, interiorizând-o, nu putem trece cu vederea deschiderea puternică, pe de o parte, spre centrul poienii și, pe de cealaltă parte, spre pădure.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
“În poiana IV, Școala Ermitaj, se ascunde sub umbra unui copac casa cu două fețe. Aceasta este formată din două volume distincte unite printr-o curte. Primul volum adăpostește atelierul de prelucrarea lemnului, dulgherie și sculptură, iar cel de-al doilea este acasă pentru cinci studenți. Deși masivitatea pereților din pământ bătătorit păstrează acțiunea în spațiul casei, interiorizând-o, nu putem trece cu vederea deschiderea puternică, pe de o parte, spre centrul poienii și, pe de cealaltă parte, spre pădure.”
