20-21 // E3 // SPAȚIU STRUCTURĂ. MODEL

Exercițiul 3 a adăugat sensului încă abstract al spațiului noțiunea de edificare, adică actul prin care spațiul arhitectural devine posibil. Întrucât spațiul nu există cu adevărat până când nu este materializat, construcția (sau edificarea) este cea care îl face posibil, cu ajutorul celor două componente esențiale ale sale: materia și structura. Așa cum formulează Andrea Deplazes, paradoxul arhitecturii este că, deși scopul său suprem este spațiul, ea operează de fapt cu non-spațiul, mai precis cu materialul care (de)limitează spațiul, influențând atât exteriorul, cât și interiorul acestuia. Arhitectura își obține memoria, puterea spațială și caracterul de la acest material. Proprietățile fiecărui material în parte, de la felul în care arată sau se simte la atingere, până la modul în care se pune în operă, determină forma și natura spațiului, precum și percepția noastră asupra lui.

Mai concret, studiul materialului a început cu analiza unei clădiri de dimenisiuni mici, alese dintr-o serie propusă prin temă și completată de fiecare atelier în parte, în echipe de 2 persoane. Exemplele au vizat ilustrarea cât mai pură a principiilor constructive a patru materiale: piatra, cărămida, lemnul și betonul. De la caz la caz, exemplele au putut fi studiate prin contact direct și/sau prin documentare bibliografică.

Chiesa di San Giovanni Battista, Mogno, Mario Botta, 1992-1996
Ana Maria Marțiș, Bogdan Costea, E03